Pierdut, tacut, cu haine zdrentuite

Pierdut, tacut, cu haine zdrentuite,
Sta sufletul uitand de Cel etern…
Cu slove vechi pe buze, parasite,
Cu un acord de la un vechi refren!

E obosit si haituit de-atata vreme
Caci luni si ani trecur-au peste el,
Faclia lui se stinse prea devreme,
Iar jarul spulberat s-a stins si el.

Se-obisnui cu noua, trista stare:
Amarul si pelinu-i sunt tovarasi.
Durerea-i este sora. Si e mare,
Iar dezndejdea-l insoteste iarasi!

Un suflet ce candva era de pret,
In vas de cinste si pus in lucrare,
Ajuns acum la cel mai jos dispret,
Tagaduit de toti si-n mare disperare.

Eternitatea-n fata lui se casca,
El ingrozit, pe loc se cantareste:
Satan pe veci vrea ca sa-l nimiceasca,
Iar el de Domnu-ncet isi aminteste.

Caci omului i-e dat sa se-ntalneasca
Pe calea vietii lui de multe ori
Cu Cel care-a venit sa-l mantuiasca
Ca in cantarul Lui sa nu fim noi usori…

Alegerea e astazi DOAR la mine,
De vreau sa urc sau vreau ca sa cobor.
Cu mintea mea discern ce-i rau si ce e bine,
Iar harul Lui imi vine-acum in ajutor.

Nu ma lasa, Parinte-al indurarii,
Nu-ngadui pe veci ca eu sa pier,
Caci vin la Avocatul apararii
Si-mi pun viata-n bratul Sau de fier.

Ca sunt slabit, o stii Doamne prea bine,
Si ca abia mai suflu pe-a Ta cale.
Indura-Te, Iubire, si de mine
Prin jertfa crucii indurarii Tale.

Si vesnic Te voi lauda Acasa,
In straie albe cand voi fi-mbracat.
Eu fara pata Iti voi fi Mireasa
In haina nuntii-n strai de in curat.

Amin
12.04.2019